Furia aia care-ți stă în gât, care te strânge, te sufocă. Furia care nu-ți dă voie să dormi, care te face să plângi. Furia neputinței. A lui prea mult și a lui prea puțin. Furia lui „de ce” și a lui „de ce nu”. Furia altora, prăbușită peste furia ta. Furia ta, durerea altora. Furia că ești furios. Furia că nu poți să te-nfurii. Furia de care vrei să scapi.
Furia de care te sprijini, care te ține. Furia care te împinge înainte, spre ceva. Care îți dă dreptate și când nu ai, mai ales când nu ai. Furia care îți explică cine ești și cine sunt ceilalți. Furia în care te doare, dar te simți viu. Furia lui alb-și-negru. Furia pe care o ții într-o cutie încuiată, lângă lucrurile cele mai de preț.
M-am speriat de furia aia, când s-a așezat lângă mine, pe o canapea, într-o cameră cu ceas pe perete. Tic. Tac. Tic-tac.
