Dimineața devreme, Brașov, într-o zi de marți. O să se întâmple ceva.
Deocamdată, un tip la vreo 40 de ani descarcă marfă dintr-o dubiță albă, în fața unui reataurant din zona pietonală. Altcineva, dintr-o altă dubiță, apasă pe claxon. Încep să se certe. E multă marfă de adus, sunt multe mese de șters.
Cineva traversează cu un laptop deschis în brațe. Strada e plină de tomberoane, de cutii, de saci plini cu fețe de masă. O femeie spală pavajul cu un aparat cu presiune, în fața unui restaurant. Câțiva elevi de liceu se înghesuie pe lângă ziduri. Râd tare, beau cafea. Mai sunt cinci minute și intră la ore. O eternitate.
Un băiat din Sri Lanka vorbește la telefon, îmbrăcat cu un hanorac, pantaloni scurți și șlapi. Un el și o ea se sărută, ca în prima sau în ultima zi. Un turist matinal face poze aproape indecente orașului ăstuia care încă se freacă la ochi, nemachiat.
O să se întâmple ceva. Poate că șoferii de dubițe albe sunt tații tinerilor care se sărută. Poate că turistul matinal o să-i zâmbească doamnei care se va opri din spălat pavajul când o să treacă el pe-acolo. Și, cine știe, se va duce special la restaurant, pe seară, și va nimeri la masa unde servește ea. Poate o să-i zâmbească și ea. Cine știe, e posibil ca omul cu laptop-ul sã fie tatăl unuia dintre liceenii care beau cafea. Într-o zi, băiatul o să plece de la liceu și o să i se facă rău, așa cum n-a trebui niciodată să li se întâmple copiilor cuiva. Omul în șlapi, din Sri Lanka, o să sune primul la 112, pentru că vorbește la telefon, la colțul străzii, în ziua lui liberă. Omul cu laptop-ul are o firmă de construcții. A adus de curând muncitori din Sri Lanka. E șansa vieții lor.
Dimineața devreme, Brașov, într-o zi de marți. Pur și simplu nu accept ca toți oamenii ăștia să treacă unii pe lângă alții așa, ca niște străini. O să se întâmple ceva.
