Are vreo cinci ani, codițe și bicicletă roz. Părinții ei nu se opresc, merg la câțiva metri mai în față.
Strigă: „Mamaaaa!”. Degeaba. Face o cută între sprâncene și își subțiază buzele. Apoi adaugă, doar pentru ea: „Las’ că vă prind eu din urmă!”.
Demarează pe bolidul roz. Mami și tati n-aveau nicio șansă, oricum. Avea să-i ajungă din urmă mai repede decât credeau.
