La terasă, la o masă de lângă mine, niște băieți și fete de 18-19 ani. Nu e o gașcă „de fițe”, sunt frumoși, tineri și naturali.
„La a mea, n-am din aia de ținut cotul. Dar cică e mai bine așa, ajută la postură” dă din mâni una dintre fete. Mă gândesc la mine prăbușit într-o parte, pe cotieră, când îmi sucesc spatele. Mă gândesc și la Renault Twingo, prima mea mașină. Nici aia n-avea cotieră, nici aer condiționat. Avea patru roți care se învârteau ca nebunele până la mare. Și postura mea era mai bună, e adevărat, dar bănuiesc că nu de la lipsa cotierei.
Unul dintre puști povestește despre „singura dată când a prins verde în interecția X”. Când ai carnet de puțin timp, totul pare ieșit din comun. În plus, îți amintești foarte bine regulile de circulație, și înțelegi că părinții tăi nu prea le respectă.
Mai ales tații. “Tata accelerează când vrea să-l depășească cineva. Moor când face chestia asta!”. Își dă cu palme peste frunte. Cineva de lângă ea intervine: „Taică-miu știi ce face? Frânează în fața ăstora. Cică să le dea o lecție, auzi, bă, la el!” Copiii cuiva se întâlnesc cu tații cuiva, în fiecare zi, prin giratorii.
Puștii sunt relaxați, nu e prima dată când observă că părinții lor au defecte. Dimpotrivă, au liste lungi de notițe. Ani de zile de observații, pe care le poartă după ei seara, pe la terase.
„Mie mi s-a închis părul la culoare după ce m-a tuns tata zero!”. Arunc o privire discretă la presupusa victimă a unui abuz parental. „De fapt, m-am tuns eu singură strâmb și eram doar cu tata acasă. Și n-a știut ce să facă, pentru că mama era plecată”. Răsuflu ușurat. Uneori, linia fină dintre abuz și incompetență face toată diferența.
Grupul se desparte, în cele din urmă, cu lejeritatea celor care știu cu siguranță că se vor vedea și mâine. Băieții și fetele care sunt doar prieteni se îmbrățișează cumva din lateral, printr-o mișcare pe care par s-o știe toți și care nu exista „pe vremea mea”.
Zâmbesc în sinea mea și mă ridic și eu să plec. O să fie ok, tinerii din ziua de azi. Și eu o să fiu un pic mai atent mâine, la volan.