Vreau înapoi la 15 ani. Când totul era pentru totdeauna și nu conta câte ore are o zi.
Când n-aveam niciun plan și mi-era bine. Când era mai multă viață în față decât în spate. Când nu știam, dar urma să descopăr. Când nu trebuia să știu sigur, pentru că nu aveam nevoie.
Vreau înapoi la prietenii mei, unii de-o zi, alții de-o viață. Înapoi la un pic de inconștiență. La lucrurile mici, despre care ți se spune că nu contează. Despre care afli, într-o zi, că au fost tot ce-a contat.
Vreau înapoi la părinții mei tineri, la nemurirea celor din jur, la trei luni de vară care durează cât trei ani și la iarna care n-o să vină niciodată.
Vreau pe scări, la liceu. Vreau să fug în pauză, să-mi cumpăr Lucky la bucată. Vreau la o bere în ora de franceză și pe munte fără telefon.
Vreau să amețesc de atâta viață, să pierd timp așa cum pierzi 50 de bani, să uit ce zi e, să întind mâna și să găsesc ce căutam. Să fie cald, să miroasă a mare, și a sărut.
Vreau înapoi.
Vine cineva cu mine?
