Aș putea mânca doar pizza pentru tot restul vieții. Mă rog, pizza-plus-paste. Hai, un pește, dacă se aude marea de la masă. Și tiramisù și înghețată. Vin. Dați-mi și un pic de vin. Mai mult nu vreau. Înghețată cu vin, poate. Din aia de care am mâncat la Montalcino.
Vă las vouă sarmalele și ardeii umpluți. Ciorba de burtă și jumările. Luați cefele și costițele, fasolea cu ciolan și orezul cu lapte. Vă dau chiar și țuicile și palincile, să faceți voi ce o să fac eu cu o Birra di Messina (cristalli di sale) când o să ne reîntâlnim. De asta uitasem.
Sunt un trădător (alimentar) de neam. Un iubitor de sud, de soare, de mare caldă și-n octombrie.
Nu mă prindeți voi cu „brânză, barză, viezure, mânz”. Puneți-mi, în capcană, un pic de burrata. Pentru negocieri de pace, ne vedem în Toscana, la niște pici al ragu di cinghiale. Acolo vin, dar mai la nord de-atât nu urc.
Asta dacă nu mă refugiez definitiv în sudul Franței. Așa, ca să fac aproape toată postarea asta să devină irelevantă.
