Am fost aseară la Five Finger Death Punch. Mișto show-ul, foarte mișto conexiunea cu publicul.
Publicul, apropo, mi-a plăcut. Niște elitiști, evident, că așa au ajuns să fie ștampilați indivizii care au bani de bilet și pretenția să primească ce scrie pe afiș.
E drept, nici trupa nu a dat o tură înainte, prin Centrul Vechi în căutare de lecții pentru fani. Și da, a fost și aici cu „we are all the same”, cu toleranță și cu dragoste. A fost chiar și cu un scurt discurs despre 4 iulie și despre ce ne apropie ca oameni. Discurs scris de solist și citit în română de cineva, pe scenă. Publicul a aplaudat și a cântat, spontan, „La mulți ani”. În lipsă de manele am cântat așa, needucați, ca fraierii, împreună.
Mi-a plăcut mult, aseară, de oamenii de lângă mine. Frumoși, imperfecți, bucuroși, uniți de muzica pentru care au venit acolo.
Eu unul, mai merg și altă dată.
PS: în fotografie, momentul în care trupa a ales, din public, doi copii și pe mama lor. Cei trei au trăit de pe scenă următoarea melodie❤️.
