Dacă vrei să vezi cum e să nu-i pese nimănui de tine, ia-ți pisică.
Pe pisică o doare undeva de nevoile tale de orice fel, pentru că ea trăiește în prezent. Pentru cine nu are pisică, vă traduc: este pe deplin absorbită de propriile ei nevoi.
Bă, câinele îți topește sufletul cu ochii lui de cerșetor: „Haai, că ești un om buuun, ești singura mea șansă! Hai, boss, că te iubeeesc!” . „Hai, că știi tu, la o adică, la divorț, eu o să fiu singurul care o să te iubească orice-ar fi!”
Pisica, nimic, frate! Cel puțin a mea. Dacă încerci un contact vizual, ceva, cu ea, se uită la tine cum te uiți tu la o salată cu broccoli după zece mici și două beri: „fugi, bă, d-aici!”. Pisica mea pleacă, de față cu mine, să miorlăie la geam la vecini. Pisica e un fel de preaviz despre ce o să pățești, la o adică, la divorț.
Știu, ți-ai luat pisică pentru că arăta irezistibil. Ți-ai imaginat pufoșenia cum toarce la tine-n poală. Ai crezut într-o viață de tandrețuri drăgălașe. Ai văzut fericirea din ochii ălora cu pisică, în niște clipuri scurte pe Insta. Acum ai vreo două zgârieturi, de la tentativele eșuate de a o mângăia când n-are chef. Ce vorbesc eu aici, ai mâinile pline de cicatrici, fraiere.
Înțeleg, ai încercat și să-i vorbești frumos: „Haaai, pisi-pisi-pisi”. Dar degeaba. Individa are o memorie specială, de unde extrage fără preaviz dovezi ale comportamentului tău inadecvat din trecut.
Mă rog, să revenim la pisici, că m-a luat valul.
Pe pisică trebuie s-o iubești tu, fără să aștepți nimic în schimb. Așa cum face și ea. Și ea se iubește tot pe sine, necondiționat. Și te bagă în seamă pe tine, tranzacțional. Îi e sete? Miaaau! Îi e foame? Miau-miaauu! Vrea afară? Miiiu! Vrea s-o mângăi? Maaau! Dacă n-ai înțeles, „miau” ăsta e toată răsplata pe care o primești pentru că-i dai tot ce vrea.
Pisica este un animal inteligent, care înțelege când ai și tu ceva important de făcut. Fix, dar fix în momentul ăla, alege să-și facă actualizare de sistem în fața ușii. „Hai, intri sau ieși? Hai, pisi-pisi…!”. Se uită la tine cu privirea aia: „ce-ai, mă, ce te grăbești așa?” Vă rugăm așteptați, aplicațiile sunt în curs de optimizare.
Când a fost bolnavă, pisicii mele a trebuit să-i salvez viața cu forța. Două săptămâni jumate i-am dat apă, medicamente și mâncare cu seringa. A supraviețuit. De atunci, când mă vede, mă urăște sincer. Fuge la vecinu’, care n-a salvat-o de la moarte, dar îi dă bețișoare din alea, fast-food de pisici.
În final, un avertisment pentru cine n-are, încă, pisică: am pisică, pentru că mi-am luat. Thank me later.
Voi, ăștia cu pisică, aveți ceva de comentat?
Secretul e sa luam mai multe :))))) Sa prindem o pisica “defecta” cu “loving mode” switched ON :))
Foarte tare articolul si foarte amuzant paragraful “memorie speciala” :)))
🤣 La strategia asta nu m-am gândit, dar s-ar putea să meargă!
Confirm! 😃
Buun, așa! 😁