Am fost la Cheile Grădiștei și ne-am dat pe „sania de vară”. La Cheile Grădiștei e drăguț. Drumul până acolo și experiența cu „sania“, nu prea.
Drumul prin Moeciu, după ce ieși de pe DN, era, chipurile, în lucru. Lucru românesc. Eu nu înțeleg cum, tu, primărie de sat mega-turistic, poți să lași unicul drum prin comună să ajungă în halul ăla. Cratere umplute cu apă tulbure ascundeau mistere pe care nu voiam să le descopăr.
La un moment dat, ca să păstrez vii misterele scufundate, ies vreo 10 metri de pe asfaltul găurit, pe o mică porțiune ocolitoare de pământ. Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare. Sau poate Costel. Nu știu exact cum îl chema pe tipul cu Skoda din spatele meu, dar sigur era român. Noi, românii, nu ratăm oportunitățile, și când vedem că fraierul din fața noastră nu se grăbește să-și rupă mașina-n două, acționăm. Ne grăbim noi. Așa că tipul a accelerat direct prin gropi, suficient cât să ajungă fix în paralel cu mine când voiam să ies inapoi în drum de pe porțiunea de pământ. M-a privit superior, cu aură de profesor. Cum se zice la fotbal, „și-a dorit mai mult victoria”. L-am lăsat să treacă.
Asta vrea tot românul. Să treacă el. Și pe șosea, și la sania de vară. Sania de vară are design german, adică bob-urile alea merg pe o șină unul după altul și nu poți să treci de ăla din față. Problem.
Ca atare, toată energia creativă a românului, blocată de rigiditatea tehnologiei germane, se revarsă asupra statului la coadă. Coada, la români, nu e o situație prin care trebuie să treci. Coada e un test de aptitudini, e probă care separă șmecherii de fraieri. Coada este locul unde copiii sunt educați de mici să fie învingători.
La sania de vară, părinții de viitori învingători își trimit copiii, fără bilet, să ocupe loc în față la coada de îmbarcare, în timp ce ei stau la coadă la casă. Blocaj, buluc, balamuc. Un alt copil e cu tac-su, au bilete. Copilul comentează- „de ce stau în fața noastră, dacă n-au bilet?”. Tac-su i-o trage scurt: „Chill, bă! De ce faci scandal? Vezi că acu’ plecăm!“. Din spate, călcând peste toată lumea, vine, cu biletele, mama învingătoare a copiilor băgați în față. Se știe, și-a dorit mai mult victoria.
Pe cât de grăbit e adultul român pe șosea și la coadă, pe atât de fragil devine odată urcat în sania de vară. Instalația cu pricina este, în principiu, gândită să gâdile emoțiile printr-un pic de coborâre în viteză pe circuit. Ghinion! Odată instalați în sania de vară, compatrioților noștri li se activează setările de fabrică. Cum, care setări? Alea, știți voi- să nu răcească copilul, să nu ne tragă curentul, „dacă nu țin frânele la sanie?“.
Așa că ne-am dat după o mămică care a coborât cu viteza melcului, în urletele puștiului de 4 ani de la ea din brațe: „mai lepede, mami, mai lepede!“. Și după un tătic cu tatauje și spatele cât dulapul, care testa din cinci în cinci secunde sistemul de frânare. Cum v-am zis, agregat german, o singură șină, nu poți depăși. Mi-am adus aminte de Mircea, cu Skoda. Avea și el dreptatea lui. Toți ne dorim, din când în când, victoria.