M-a durut când am stat în poartă și m-a lovit un băiat mai mare cu mingea în față. M-a durut când n-am știut diferența dintre leuștean și pătrunjel. M-a durut că n-am avut curaj să-ntreb.
M-a durut când m-au lăsat ai mei la bunici peste vară. Pentru că am fost fericit la bunici, m-a durut când vara s-a terminat și a trebuit să plec. M-a durut când au murit bunicii.
M-a durut că nu aveam mușchi, ca alții. M-a durut că aveam coșuri și că nu aveam experiență. Că nu știam să dansez. Că nu voiam să învăț. M-a durut așa cum îl durea, pe vremea mea, pe un rocker într-o discotecă.
M-a durut când nu m-a băgat în seamă. M-a durut când am așteptat în fața blocului degeaba, pentru că ea s-a despărțit oricum de mine. M-a durut într-o toamnă, când am simțit că iubesc prea puțin și am plecat să iubesc mai mult. Am fost eu însumi, dar m-a durut.
M-a durut când am încercat să fiu ca altcineva. Când am simțit că reușesc, m-a durut iar. M-a durut când nu m-au ajutat și când mi-au dat brânci pe scări. M-a durut că i-am crezut.
M-a durut când n-am fost înțeles și când mi-am dat seama că nu înțelegeam. M-a durut când n-am știut ce să fac. Când n-am făcut, și am pierdut. Când am făcut, și am greșit. Când am strigat, și nu mi-a răspuns nimeni.
M-a durut când n-am ajuns la ea, deși era lângă mine. M-au durut cearta și răceala, neputința și cercul vicios. M-a durut când am rănit pentru că mă durea.
M-a durut și la spital, și la școală, când i-a durut. M-a durut când am vrut să le iau durerea și n-am putut. Știam că nu se poate, și m-a durut.
M-a durut, și uneori mă mai doare. Am fost fericit, și uneori mai sunt. Sunt viu, trăiesc.
Mă găsiți aici, în durerile și fericirile noastre comune.
