Revolta unui dinozaur cu blog

I-am zis ieri lu’ fii-miu că mi-am făcut blog. Mai nou, discuțiile lui cu mine sunt ca o vizită la Antipa. Pentru el.

„Hă, hă! Blog! Unde, pe Facebook?”.

10 din 10 pe scala Richter a ironiei.

„Acolo e publicul meu, mă!” (adică voi, ăștia).
„Și câți followeri ai?”
„Paișpe“
“Hă, hă! Caută-mă din nou când faci un milion!”

Ăla a fost momentul în care am luat decizia să mă bag „all in”. Așa ați primit de la mine cerșeala cu „daaa-ți-mi și mie un like și-un follow“.

E timpul să facem ceva în plus, că nu se mai poate!  Mi-a ajuns cuțitul la os, vă spun! Dacă nu ne organizăm, ăștia cu Discord și Twitch o să ne mănânce de vii. Sincer, nu prea aveți habar ce-s alea, nu? Voi știți că ăștia se filmează pe Twitch cum se joacă pe „peseu” în timp ce fac mișto de voi pe Discord ? Sau invers, nu sunt sigur. Dar sunt sigur cine le-a luat „peseu”.

Trăiți așa, toleranți cu dușmanul care vă mănâncă jumătate din frigider în cinci minute, și vă face grași cu zâmbetul pe buze?

Mai țineți minte când îi puneați „let it goooo” pe repeat de pe telefon? În timp ce se trântea în fund la coadă la supermarket, în costum de Elsa? Acum are BFF. Se strică amândouă de râs când asculți muzica ta preferată din anii ’90. „Cringe, fată! Cringe rău…”

Știți diminețile-alea în care iși aranjează părul lui negru si des? Se uită la tine (aproape) de sus și-ți zâmbește cu subînțeles: „Chelule, aveai tu un parfum, pe undeva, sau mi se pare mie?” Aveai, vorba cântecului. Pușca și cureaua lată.

Îmi aduceam și eu aminte că până pe la 20 de ani ți se pare că ăia de 40+ sunt cu un picior în groapă. Dar ieri am aflat cât de funny arăți când îți faci blog în loc să-ți pui afacerile în ordine.

Recunosc. Mi-am făcut blog. Pe Facebook. Așa, gras, chel și bătrân cum sunt. Ieri dimineață aveam paișpe urmăritori (vă iubesc).

De azi, fac revoluție. Sau măcar o răscoala mai mică. Vă chem pe toți la lupta cea dreaptă! Strigați și voi ceva, dacă sunteți cu mine! Dacă ați avut și voi părul lung și des. O bere-n mână (și o beați). Dacă ați suferit de abdomen plat și de lipsă de sutien. Dacă ați dansat și voi, pe undeva, într-un fel anume, și era perfect. Dacă ați făcut chestii de care noii noștri inchizitori nu vor afla niciodată, și v-a plăcut. Dacă pierdeați trei nopți și vă reveneați în trei ore. Ai mei sunteți, și eu al vostru.

Share, frați și surori întru suferință! Share! Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Până la un milion, mai avem doar un pic! Le arătăm noi lor! Hai, că se poate! Share! 

6 thoughts on “Revolta unui dinozaur cu blog”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error

V-a plăcut? Dați mai departe! :)

Verified by ExactMetrics