Muntele a fost locul în care, în adolescență, m-am căutat și m-am (re)găsit. Muntele a însemnat libertate, aventură, victorie, prieteni.
Pentru munte mi-am făcut planuri și bagaje. Am dormit pe jos în trenuri și prin gări. Prin săli de mese, la cabane. Am cântat muntelui cântece, alături de necunoscuți, în jurul focurilor unde umbra și lumina spun povești. Unde miroase a verde și a fum și ai tot ce-ți trebuie chiar dacă ți-e foame.
Pe munte m-am simțit puternic, în parazăpezile cusute de mine din mânecile unei geci vechi. Invincibil, cu țigara în gură, pe o custură din Retezat. Mi-a fost frică noaptea prin Bucegi și într-o zi am învățat lecții dureroase de la bocancii mei un pic prea mici. M-a plouat până la piele și m-am lipit de soba din cabană. Pe munte, am pus odată un cort în care au încăput perfect două persoane. Și m-am înghesuit lângă cineva, la priciuri, pentru că așa e viața la munte, dificilă.
Marea, pe de altă parte… Dacă ar fi să număr zilele, am petrecut mai mult timp la mare decât la munte. Mai mult timp, dar nu mai multă viață.
De la mare n-am știut să cer mai mult, atunci. Sunt sigur că ea mi-ar fi dat. A fost prea multă certitudine și planificare în marea mea. În adolescență ai nevoie să te rătăcești un pic, ca să știi că poți găsi drumul spre casă și singur. Aș fi vrut să mă pierd un pic mai mult, să mă uite cineva pe malul mării, să-mi fie frig și foame și cald și bine. Mi-a fost, dar prea puțin. N-am găsit locul ăla unde să-mi înfig steagul și să strig: „Sunt aici, vă aștept în lumea mea! Am și țigări”.
Am încercat, mai târziu, să fac din mare ce făcusem din munte. Sau poate muntele din mine. A fost bine, dar n-a fost la fel. Toate trebuie trăite la timpul lor, iar timpul e mai scurt decât pare. Deși, uneori, patru ani de liceu par mai lungi decât douăzeci de ani de altceva.
Port muntele în mine, pot să-l fac să apară oricând. Uneori iese la iveală și singur, dintr-un miros de rășină, dintr-un cântec de cabană.
Marea e mereu acolo, în altă parte. Mă cheamă, nu mă lasă în pace, îmi face promisiuni, mă trezește din somn. Într-o zi, o să-mi port muntele până la o mare, undeva.
Ia ziceți, munte sau mare?
