Un el și o ea, aproape 16 ani. Stau în fața porții, ea scotocește prin rucsac. Nu găsește cheia. Au venit de la liceu, vorbesc despre ciudata de chimie și despre glumele pe care le-au auzit de la unul de-a unșpea, în pauză, în față la Mega.
Ea caută din nou cheia. Se uită peste tot, mai puțin în buzunarul stâng de la geacă. Acolo nu bagă mâna.
– N-o găsesc. Poate am plecat fără ea dimineață. Oricum, ajunge și maică-mea în curând. Mai stai un pic?
– Mai stau. Oricum n-am chef să merg acasă.
Ce să facă el acasă, când poate să stea aici, cu ea. În fiecare zi, face un ocol și o conduce până în fața porții. Oricum nu are legături bune la autobuz, ce rost are să stea în stație degeaba. Mai bine vine cu ea. Așa i-a spus, când au mers prima dată împreună, acum trei săptămâni. Ea n-a zis nimic. Și a rămas așa, el o duce acasă.
Râsete, în fața porții. Ea dă din mâini – e o poveste încurcată, dar pe care amândoi o înțeleg perfect. El stă în fața ei, departe-aproape. E doar ea, dansează în privirea lui. Până când ea rămâne, în cele din urmă, fără cuvinte. Aproape-departe. Un singur pas, și se întâlnesc.
Trec zece minute, în care încap toate poveștile spuse vreodată despre dragostea la 16 ani.
– Hai, du-te, că vine mama, mi-a dat mesaj. Te sun mai târziu.
Un băiat de 16 ani aleargă către o stație de autobuz. Sau, cine știe, poate o să alerge până acasă. O fată de 16 ani se așează pe bordura din fața curții ei. Cheia de la intrare e în buzunarul stâng de la geacă, dar asta deja nu mai e un secret pentru nimeni.
