Cu ăia mici prin lume

Am luat copiii cu noi în vacanță de când erau mici. Ca să fiu sincer până la capăt, i-am cărat după noi, cu speranța secretă că vor deveni influenceri de la o vârstă fragedă. Să ne recuperăm și noi investiția. 

Apropo de vârstă, ați observat o chestie? Când ești mic-mic, ai „o săptămână, trei zile, cinci ore și două minute”. După, treci la ”cinci lunițe și trei săptămâni”. Urmeaza “doi ani și șase luni” (deja începe să sune ca o sentință cu executare). Apoi, devii „ditamai omu’, are 14 ani”. Și tot așa. După 40, ești “la vârsta a doua”. Mai înaintezi un pic și ajungi la „mai trăiește, mă, ăla?”. Viața, pe scurt. 

Dar, să revenim. Când pleci cu bebe de opt lunițe după tine, cum am făcut noi cândva, îți setezi două obiective: să deschizi orizonturile viitorului influencer, și, mai ales, să-l obosești în așa hal încât să dormi și tu prima ta noapte neîntreruptă din ultimele 5 luni. Astea în care n-ai dormit se cheamă luni. Nu lunițe.

Ce să vezi, surpriză! Teroristul doarme când vrea el, nu când vrei tu. Am dovezi foto că individul și-a petrecut aproape întreaga zi în Roma moțăind în căruț. Acu’,  e și vina mea că a ieșit normal, nu precoce ca ai altora, care merg de la naștere.

Îmi aduc aminte dureros de bine când i-am schimbat scutecul la Vatican. Mirosul se ridica în văzduh mai ceva ca fumul alb și gros după alegerea viitorului Papă. Habemus cacam! N-am uitat nici când a scuipat piure-ul de morcovi pe salopeta aia albă, pe trepte, la Colosseum. 

Nu mai zic de urcarea cu telescaunul, în Capri. Telescaun, am zis?  Instalația cu pricina consta în câteva bare subțiri de fier, cu pretenție de scaun. Complet deschise, în bătaia vântului, suspendate la câteva zeci de metri de sol. Întreaga familie extinsă a privit îngrozită cum subsemnatul, tatăl copilului, se străduia să țină vie moștenirea familiei, care se bălăngănea entuziasmată și dădea din palme cu băluțe la gură.

Nici cu aia mică nu mi-e rușine. Mult înainte să existe sanie de vară în România, ne-am dat în nordul Italiei pe așa ceva. Avea un an și trei luni. Dar când sania a plecat gonind pe șină la vale, a folosit unul din puținele cuvinte din vocabularul ei în formare: „vvvuuumm!!!”. Am înțeles că are din fașă o aplecare către sporturile de viteză. În mintea mea de tată de fată, a apărut subit o imagine cu ea la 16 ani jumate, pe autostradă, spre mare, pe motorul lui Gigel. Lipită de el, de Gigel. Of, Gigele, Gigele, de ce nu mergi și tu cu trenul, ca toată lumea…

Am fost la un acvariu cu pești uriași, la Gardaland, și cel mai mult ne-a plăcut steluța de mare, mai mică decât o mânuță de copil. Știm un loc secret unde se poate face pipi de urgență, lângă Luvru. Știm locuri de joacă în orașe pline de muzee și magazine de jeleuri în cetați medievale.

Am luat copiii cu noi de când erau mici. O să-i mai luăm, cât or mai vrea. Scriem despre ce am descoperit, (și) aici, pe Family Travel Joy.

Am fost în tot felul de locuri cu ăștia mici. Recunosc, de unele locuri, ei nu-și vor aminti, poate, niciodată. Dar noi da. Dacă o să ne retragem cândva la băi, la nămol (în Guatemala, nu la Eforie), o să ne uităm la poze, ca la ceva doar al nostru.

Copiii noștri o să fie serios de mari, de la ditamai omul spre vârsta a doua. Și, cine știe, poate vreunul dintre ei o să se oprească în curte, la Vatican, cu un bebe mirositor urlând în căruț. Și o să-și șoptească, doar pentru sine: „locul ăsta parcă îmi aduce aminte de ceva….”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error

V-a plăcut? Dați mai departe! :)

Verified by ExactMetrics